Stampila reprezinta un element de siguranta si de diferentiere pe care este bine sa il detina orice companie, societate sau forma de organizare. Este cunoscut faptul ca o data cu utilizarea acestei forme de personalizare putem securiza documentul si de ce nu autentifica continutul acestuia.
Chiar daca au fost multe zvonuri ca se va renunta la utilizarea stampilei se pare ca nici pana la momentul de fata nu s-a renuntat la aceasta practica, desi conform Codului fiscal in vigoare ,,Semnarea si stampilarea facturilor nu constituie elemente obligatorii pe care trebuie sa le contina factura fiscala”. Prin urmare Codul Fiscal reglementeaza intocmirea facturilor si modul acestora de a fi personalizate, acelasi Cod specificand faptul ca ,,sunt considerate facturi documentele sau mesajele pe suport hartie ori in format electronic, daca acestea indeplinesc conditiile stabilite in prezentul articol”.
Desi legislatia in vigoare nu este tocmai restrictiva sub acest aspect, ar trebui sa luam in calcul faptul ca beneficiile utilizarii stampilei sunt net superioare si ne-ar putea scuti de multe imprejurari neplacute: cum ar fi falsificarea facturilor, semnarea acestora de unele persoane neautorizate, operatiuni bancare neautorizate etc.
Sunt situatii spre exemplu: participarea la o licitatie, cand autoritatile solicita ca toate documentele de participare la licitatia respectiva sa fie stampilate si conformate cu originalul, prin urmare vor exista tot timpul situatii in care stampila va fi obligatorie.
In concluzie utilizarea stampilei probabil ca va dainui ceva timp de acum inainte, desi pentru unele persoane este un sistem invechit si usor neadaptat mediului european la care cu totii aspiram.
0 comentarii