Inceputul unei companii ar trebui sa insemne asa cum am mentionat de multe ori o viziune comuna si o perspectiva, care sa uneasca idei si concepte asemanatoare sau cel putin aceasta este teoria. De cele mai multe ori insa, in practica lucrurile nu stau chiar asa, neintelegerile dintre asociati putand fi frecvente mai ales atunci cand respectiva companie incepe sa aiba ceva profit.
Prin urmare conform art. 226 din Legea 31/1990 asociatul se poate retrage din cadrul unei societati cu raspundere limitata in urmatoarele cazuri:
a) cele mentionate in Actul constitutiv al companiei;
b) cu acordul celorlalti asociati;
c) in lipsa unor prevederi in Actul constitutiv sau cand nu se realizeaza acordul unanim asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, in baza unei hotarari a tribunalului, supusa numai recursului, in termen de 15 zile de la comunicare.
Astfel documentele necesare la Registrul comertului sunt urmatoarele:
a) Cerere de inregistrare – formularul este oferit de cei de la Registrul Comertului;
b) Hotararea judecatoreasca de excludere definitiva sau dupa caz de retragere, in copie legalizata – in cazul mentionat mai sus la punctul c);
c) Hotararea adunarii generale de manifestare a acordului pentru retragere – in cazurile mentionate la punctele a) si b).
Aspecte de luat in calcul:
a) Taxele la Registrul Comertului se ridica undeva la 352 de lei;
b) Cel mai in regula ar fi ca toata procedura sa fie cuprinsa in cadrul Actului constitutiv, in caz contrar veti fi pusi in situatia de a trece printr-o procedura judiciara si cum bine stiti orice procedura judiciara dureaza.
0 comentarii