Certificatul constatator al unei societati va poate oferi un set larg de informatii cu privire la structura societara a acesteia. Cunoscut sub numele de ,,Kbis” in Franta sau ,,Registre de Commerce et des Societes” in Luxemborug acestea sunt documente oficiale, care atesta asa cum Certificatul constatator atesta in Romania existenta unei companii putand oferi si alte detalii cu privire la: actionariat, sediul social al companiei, participarea la profit si pierderi, numarul de parti sociale detinut de asociati, capitalul social.
Certificatul constatator poate fi obtinut prin mai multe modalitati:
a) Prin completarea unei cereri si mai apoi ridicarea certificatului constatator de la Registrul Comertului;
b) Online accesand siteul portal.onrc.ro – utilizand serviciul Infocert (nefiind nevoie de o semnatura electronica);
c) Fax, email sau posta.
De cele mai multe ori se confunda eliberarea unui certificat constatator cu ,,furnizarea de informatii la zi privind istoricul societatii”. Aceasta din urma optiune poate fi accesata de asemenea si online, ca urmare a inregistrarii unui cont in acest sens. ,,Furnizarea de informatii la zi privind istoricul societatii” este folositoare atunci cand vreti sa obtineti informatii cu privire la o societate privind aceleasi chestiuni, pe care le regasiti si in cadrul unui Certificat constatator, dar care nu va avea valoarea unui Certificat constatator din punct de vedere juridic in fata unor institutii de stat si nu numai.
Aspecte de luat in calcul:
– de cele mai multe ori un certificat constatator se elibereaza atunci cand societatea participa la o licitatie, prin urmare va trebuie sa mentionati acest lucru in cadrul cererii pe care o depuneti; verificati la momentul ridicarii Certificatului constatator daca este mentionat faptul ca ati solicitat Certificatul constatator pentru participarea la o licitatie, sunt cazuri in care se omite trecerea motivului pentru care se elibereaza Certificatul constatator si in consecinta nu va mai fi folositor;
– taxele la Registrul comertului pentru eliberarea unui certificat constatator sunt in valoare de 45 de lei;
– veti putea ridica Certificatul constatator in jumate de ora de la depunerea cererii, in cazul in care ati optat pentru varianta de ridicare de la Registrul Comertului;
– Certificatul constatator poate fi eliberat de orice persoana interesata cu privire la orice societate inmatriculata la Registrul Comertului.
In concluzie acest document oficial este practic cartea de vizita a unei societati si poate oferi o gama larga de detalii cu privire la toate aspectele ce tin de organizarea unei companii.
0 comentarii