Retragerea asociatilor dintr-o societate are drept temei principiul constitutional al libertatii de asociere. Nimeni nu poate fi prizionier al partilor sociale/actiunilor detinute de acestia in societate. Pentru societatile de persoane, de mici dimensiuni, in care conteaza persoana asociatului, si nu aportul sau la capitalul societatii, retragerea asociatilor este o situatie obisnuita.

Conform Legii societatilor comerciale, retragerea poate imbraca fie forma cesiunii de parti sociale de la asociatul retras la asociatii ramasi (in acest caz, costul retragerii, inslusiv valoarea partilor sociale cedate, este suportat de asociatii ramasi), fie forma anularii partilor sociale ale asociatului retras, insotita de plata contravalorii acestora de catre societate (in acest caz, costul retragerii este suportat de societate). In cazul in care care operatiunea retragerii nu este posibila, datorita neintelegerii partilor, retragerea se poate dispune pe calea actiunii in instanta.

Procesul de derulare a activităţii comerciale din cadrul societăţilor comerciale cunoaşte, de cele mai multe ori, situaţii în care activitatea societăţii respective este paralizată de conduita culpabilă a fondatorilor acesteia. Având în vedere că cele mai multe situaţii de acest gen apar în cadrul societăţilor comerciale cu răspundere limitată, care constituie forma de organizare cea mai frecvent întâlnită, vor fi analizate câteva aspecte de ordin practic, privind situaţia în care, datorită neînţelegerilor dintre asociaţi, activitatea societăţii nu se mai poate desfăşura în condiţii optime. O situaţie mai deosebită o reprezintă atunci când unii dintre asociaţi sunt cetăţeni străini şi nu au domiciliul sau reşedinţa în statul în care s-a constituit şi se află sediul societăţii comerciale.

De cele mai multe ori, se merge pe ideea că, în cazul neîntelegerilor grave dintre asociaţi, se poate solicita dizolvarea societăţii comerciale. Aceasta, însă, rămâne la aprecierea instanţelor de judecată şi poate să nu constituie voinţa tuturor asociaţilor. De aceea, Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 a reglementat în mod expres, că, în cazul în care nu se mai poate întruni acordul unanim, orice asociat se poate retrage din societate, pentru motive temeinice, în baza hotărârii instanţei judecătoreşti, mai exact, a tribunalului.

De altfel, o societate comercială este constituită prin voinţa asociatilor de a conlucra, în condiţii de egalitate, în vederea realizării de beneficii şi asumarea riscului şi pierderilor. Aceasta reprezintă ceea ce în literatura juridică este cunsocut sub denumirea de ,,affectio societatis.’’ Însă, atâta timp cât Constituţia şi legislaţia în vigoare recunoaşte principiul libertăţii de asociere, trebuie să se ia în calcul că prin acesta nu se înţelege doar aderarea la o societate, ci şi posibilitatea de a se retrage din societatea constituită. Importanţa acestui principiu se reflectă mai ales atunci când societatea comercială este constituită pe durata nelimitată, când prin interzicerea dreptului de retragere s-ar ajunge la încălcarea libertăţii individuale, garantate prin Constituţie, deoarece nu se poate menţine pe aceeaşi durată calitatea de asociat într-o societate comercială. În mod evident, dreptul asociatului de a se retrage din societate trebuie exercitat cu bună-credinţă, nepunâdu-se în calcul, în cazul de faţă, abuzul de drept şi propria culpă a asociatului care doreşte să se retragă.

Pornind de la premiza teoretică de mai sus, apare întrebarea ce se întâmplă în cazul în care un asociat, care deţine şi calitatea de administrator, doreşte să se retragă din societatea comercială, datorită neînţelegerilor  apărute, iar ceilalţi asociaţi refuză sau nu comunică punctul lor de vedere cu privire la solicitarea asociatului în cauză.

Evident că, în primul rând, trebuie să se respecte dispoziţiile din actele constitutive ale societăţii, care pot conţine prevederi în acest sens. În cazul în care acestea nu prevăd nimic, cum de altfel se întâmplă în majoritatea cazurilor, iar asociatul îşi manifestă intenţia de a părăsi societatea, există câteva posibilităţi:

  1. a) retragerea propriu-zisă a asociatului;
  2. b) transmiterea părţilor sociale deţinute de asociatul respectiv către ceilalţi asociaţi sau către terţe persoane.

Astfel, asociatul care doreşte să se retragă din societate va trebui mai întâi să aducă acest lucru la cunoştinţa celorlalţi asociaţi. În cazul în care asociatul deţine şi funcţia de administrator, va convoca adunarea generală, dat fiind că această convocare intră în atribuţiile administratorilor societăţii comerciale cu răspundere limitată. În cazul în care asociatul nu deţine şi funcţia de administrator, va putea cere convocarea adunării generale, dacă deţine cel puţin o pătrime din capitalul social, arătând şi scopul acestei convocări; evident că şi în acest caz, trebuie să se adreseze administratorului societăţii cu solicitarea de a convoca adunarea generală. În cazul în care ceilalţi asociaţi sunt străini, va trebui îndeplinită procedura legală şi cu aceştia, în sensul comunicării actelor la domiciliul lor; iar în vederea optimizării demersurilor efectuate, actele vor trebui traduse în limba ţării lor de origine sau în limba cunoscută de către aceştia.

Conovocarea adunării generale se face la sediul societăţii; există, însă, în mod excepţional, în funcţie de interesele societăţii, posibilitatea convocării adunării generale în alt loc decat sediul acesteia. În convocare trebuie să se precizeze expres data, locul, ora întrunirii, precum şi ordinea de zi. În general, convocarea se face în forma prevazută în actul constitutiv, iar în cazul în care acesta nu prevede nimic, convocarea se face prin scrisoare recomandată cu cel puţin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ţinerea acesteia. Termenul de 10 zile se calculează de la data expedierii convocării.La şedinţa adunării generale intervin câteva situaţii: fie asociaţii cad de acord cu cererea asociatului de a se retrage din societate, stabilind şi modalităţile de plată a cotei părţi din capitalul social, precum şi a dividendelor.
fie nu se poate realiza acordul asociailor, care se manifestă expres împotriva retragerii asociatului în cauză, caz în care, asociatul care doreşte să se retragă se poate adresa instanţelor judecătoreşti;
fie asociaţii nu se prezintă la adunarea generală, prezentându-se doar asociatul care doreşte să se retragă, caz în care este evident că nu se poate întruni acordul tuturor asociaţilor; lipsa acestora de la adunare echivalează cu refuzul de a-şi da votul favorabil, şi în acest caz, asociatul care doreşte să se retragă se poate adresa instanţelor judecătoreşti.În toate cazurile, indiferent dacă ceilalţi asociaţi sunt sau nu de acord cu retragerea asociatului în cauză, acesta din urmă are dreptul de a i se restitui o anumită valoare din patrimoniul social al societăţii, în limita părţii sale din acesta. Drepturile asociatului retras se stabilesc prin acordul asociaţilor sau pe baza unei expertize efectuate de un expert desemnat de aceştia, iar, în caz de neînţelegere, de instanţa de judecată. Practica judiciara a statuat în mod clar că asociatului retras i se cuvine valoarea părţii sale din capitalul social, precum şi dividendele cuvenite până la data retragerii. Mai mult de atât, drepturile patrimoniale ale asociatului retras din societate se calculează în raport de valoarea reală a activelor de la data retragerii.
Legea societăţilor comerciale prevede în mod expres cazurile de retragere a asociatului din societate, neprevăzând nimic pentru situaţia în care asociatul deţine şi funcţia de administrator. Pentru această situaţie, în mod similar, dacă asociatul  deţine şi calitatea de administrator şi doreşte să se retragă din societate, el îşi poate exprima voinţa în sensul retragerii atât ca asociat, cât şi ca administrator, aceasta constituind o aplicare practică a principiului libertăţii de voinţă. De altfel, renunţarea adminstratorului sau demisia acestuia poate interveni oricând şi independent de vreo culpă contractuală din partea acestuia. Evident, în cazul în care există vreo culpă a acestuia, se poate angaja răspunderea administratorului, aspecte care exced prezentei situaţii. În concluzie, manifestarea de voinţă a asociaţilor şi materializarea acesteia nu poate  avea efecte juridice, decât cu îndeplinirea condiţiilor legale, referitoare la modul de convocare şi ţinere a adunărilor generale în cadrul societăţii, exprimarea votului, dat fiind faptul că actele îndeplinite fără respectarea cerinţelor minime legale obligatorii sunt lovite de nulitate. Cu atât mai mult, aceste cerinţe trebuie să fie respectate şi de cel care nu mai doreşte să îşi continue activitatea într-o societate, dat fiind că acesta a participat la constituirea ei, iar, în final ,se urmăreşte ,,interesul social’’, care este acela ca societatea să existe şi să îşi continue activitatea.