Asa cum am stabilit in postul trecut voi prezenta aspectele obligatorii care vor fi cuprinse in cadrul Statului si Actului constitutiv. Practic daca aceste condtitii nu sunt respectate atunci dosarul nu va fi admis de instanta si veti fi nevoit sa luati de la inceput intreaga procedura de infiintare a unui O.N.G.

Prin urmare luate rand pe rand, asa cum veti observa daca veti consulta Ordonanta nr. 26/2000 trebuie sa aveti in vedere urmatoarele:

Actul constitutiv va contine sub sanctiunea nulitatii absolute urmatoarele aspecte:

a) datele de identificare ale membrilor asociati: numele sau denumirea si, dupa caz, domiciliul sau sediul acestora;

b) exprimarea vointei de asociere si precizarea scopului propus;

c) denumirea asociatiei;

d) sediul asociatiei;

e) durata de functionare a asociatiei – pe termen determinat, cu indicarea expresa a termenului sau, dupa caz, pe termen nedeterminat;

f) patrimoniul initial al asociatiei; activul patrimonial, in valoare de cel putin un salariu minim brut pe economie, la data constituirii asociatiei, acesta fiind alcatuit din aportul in natura si/sau bani ai asociatilor. In cazul in care se va alege aportul in natura forma obligatorie a Actului constitutiv si a Statului este obligatorie;

g) componenta nominala a celor dintai organe de conducere, administrare si control ale asociatiei;

h) persoana sau persoanele imputernicite sa  desfasoare procedura de dobandire a personalitatii juridice;

i) semnaturile membrilor asociati.

Statutul va contine sub sanctiunea nulitatii absolute urmatoarele aspecte:

a) Aceleasi elemente prevazute mai sus, mai putin cele prevazute la literele g) si h);

b) precizarea scopului si obiectivelor asociatiei;

c) modul de dobandire si de pierdere a calitatii de asociat;

d) drepturile si obligatiile asociatilor;

e) categoriile de resurse patriomoniale ale asociatiei;

f) atributiile organelor de conducere, administrare si control ale asociatiei;

g) destinatia bunurilor, in cazul dizolvarii asociatiei.

Dupa ce veti definitiva cele doua documente asa cum am specificat mai sus veti depune un dosar la Judecatoria in raza teritoriala a sediului social ce va cuprinde urmatoarele documente:

a) Actul constitutiv;

b) Statutul asociatiei;

c) actele doveditoare ale sediului si patrimoniului initial;

d) dovada disponibilitatii denumirii eliberate de catre Ministerul Justitiei.

Pentru a fi mai operativi ganditi-va ca sunt practic doua etapa:

– prima etapa implica relatia cu instanta aici ma refer la Judecatorie, unde se va depune dosarul cu documentele mentionate mai sus;

– a doua etapa implica relatia cu ANAF pentru obtinerea CIF-ului, aspect detaliat in postarea anterioara.

Urmatorul post va cuprinde detalii privind infiintarea unei fundatii, dupa care voi trasa diferentele dintre o fundatie si o asociatie intr-o alta postare.