Documentele originale ale unei societăți se țin de cele mai multe ori într-un loc cât mai sigur tocmai pentru a nu fi puși în situația de a urma procedurile de reemitere a acestora de către Registrul Comerțului, aceste proceduri implicând atât timp pierdut cât și bani pierduți, iar uneori poate chiar și blocarea activității societății.

Vom vorbi despre procedura reemiterii unui document orginal în cazul pierderii acestuia, în cele ce urmează, această procedură aplicându-se în cazul, în care pierdem CUI-ul societății.

Cum procedăm în cazul, în care pierdem CUI-ul societății?

1. Primul lucru pe care va trebui să îl facem va fi să identificăm dacă avem datele certificatului de înregistare, ne referim aici la codul unic de înregistrare, numărul de ordine în Registrul Comerțului, data eliberării cât și adresa completa a societății.

Dacă avem toate aceste informații putem să continuăm procedura prin înregistrarea unui anunț într-un ziar de largă răspândire (nu confundați cu Monitorul Oficial), un exemplu bun ar fi Curierul Național.

Anunțul pe care îl veți da în orice ziar de largă răspândire va avea următorul conținut: ,,S-a pierdut Certificat de Inregistrare emis de Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Bucuresti al societatii ************, cu sediul social in ******************, Numar de ordine in Registrul Comertului ***********, Cod unic de inregistrare ************* din data de ************. Il declaram nul.”

Dacă vă grăbiți puteți să dați anunțul la ziar de pe o zi pe alta, cu ocazia aceasta veți urgenta procedura. Veți fi nevoiți să cumpărați ziarul pentru că veți avea nevoie de fila de ziar în care ați dat anunțul la ziar.

2. Al doilea pas este să depuneți o cerere pentru reemiterea certificatului de înregistrare la Registrul Comerțului însoțită de fila de ziar cu anunțul pe care l-am menționat mai sus.

Costurile unui anunț la ziar se ridica la 75 de lei, fiecare ziar având un cost aferent publicării anunțului.

Termenul în care va ieși noul certificat de înregistrare este de 3 zile de la momentul depunerii documentelor de reemitere a acestuia.