Foarte multi antreprenori sunt intr-o mare masura descurajati in a incepe o afacere pentru simplul motiv ca se gandesc la un lung si complicat parcurs in ceea ce priveste radierea unui S.R.L. Prin urmare exista o temere ca ar fi foarte complicat ”sa inchizi” (termenul cel mai folosit) un S.R.L. lucru care nu este deloc adevarat.

Iarasi imi mentin ideea, atunci cand vreti sa urmati o procedura de genul acesta cu cat sunteti mai organizat cu atat este mai bine, prin urmare trebuie sa urmati un plan bine definit. Voi prezenta in cele ce urmeaza pasii ce trebuie urmati cat si anumite aspecte la care ar trebui sa fim atenti pentru a nu pierde timp si bani.

In primul rand pentru a finaliza procedura radierii unui S.R.L. va trebuie sa parcurgem doua etape:

a) Etapa 1 – Dizolvarea;

b) Etapa 2 – Radierea.

a) In cadrul primei etape de dizolvare va trebui sa redactati decizia asociatului unic sau hotararea adunarii generale a asociatilor si sa o publicati la Monitorul Oficial. Practic veti depune decizia sau hotararea adunarii generale impreuna cu o cerere in acest sens (cerere de depunere si mentionare acte) primita de la Registrul Comertului. Registrul Comertului se va ocupa de publicarea la Monitorul Oficial in baza unei Anexe (contor de cuvinte, voi vorbi doar despre acest lucru intr-un post separat), practic in functie de cuvintele si spatiile din cadrul deciziei sau adunrii asociatior se va percepe un tarif pe care il primiti in cadrul unei note de plata.

In urma depunerii documentelor mentionate mai sus veti avea de asteptat aproximativ 30 de zile (termen de opozitie) insa practica face ca timpul sa se prelungeasca si sa ajungeti la o perioada de aproximativ 40 – 45 de zile de la momentul depunerii primei etape. De cele mai multe ori Monitorul Oficial nu publica imediat hotararea dvs. de aceea se adauga la cele 30 de zile si aceasta perioada de intarziere urmand ca dupa finalizarea acestei perioade sa puteti depune documentele pentru cea de-a doua etapa Radierea. Vorbim aici de o perioade de opozitie de 30 zile cum de altfel exista si in cadrul procedurii de cesiune de parti sociale.

b) A doua etapa si anume Radierea va implica de cele mai multe ori si contabilul cu care ati colaborat existand si multe aspecte fiscale si financiare, care vor trebui rezolvate.

Astfel docoumentele necesare acestei etape sunt:

– bilantul de lichidare ( de acest lucru se va ocupa contabilul dvs.);

– certificatul de atesatare fiscala (il puteti obtine dvs. cu un drum la Administratia financiara la care ati avut inregistrata societatea);

– certificatul de inregistrare si constatatoarele initiale;

– decizia asociatului unic sau hotararea adunarii generale a asociatilor de aprobare a bilantului si repartizarea activelor;

– decizia asociatului unic sau hotararea adunarii generale din prima etapa in copie;

– dovada publicarii la Registrul Comertului va fi anexata de catre cei de la Registrul Comertului.

Taxele la Registrul Comertului pentru inceperea si finalizarea procedurii de radiere:

Taxele totale la Registrul Comertului pentru radierea unui S.R.L. sunt in cuantum de aproximativ 300 de lei.

Aspecte de luat in calcul in ceea ce priveste radierea unui S.R.L.:

1. Decizia de dizolvare va avea o data anterioara bilantului de lichidare; mai sunt cazuri cand bilantul de lichidare este facut inainte si decizia sau hotararea este luata dupa redactarea bilantului de lichidare, daca se intampla acest lucru exista un risc de respingere al dosarului la Registrul Comertului;

2. Nu eliberati certificatul de atestare fiscala la momentul inregistrarii cererii de dizolvare adica in prima etapa, veti fi nevoiti sa mai eliberati un certificat fiscal acesta fiind valabil in luna emiterii acestuia.

3. La momentul primei etape nu uitati sa depuneti in cadrul dosarului si Anexa privind contorul de cuvinte, fara aceasta Anexa decizia sau hotararea adunarii generale nu va putea fi publicata prin urmare vi se va respinge dosarul.

Prin urmare dupa cum ati observat  radierea unui S.R.L. nu este o procedura complicata singurul neajuns in acest caz fiind timpul acordat intregii proceduri.